Musaca de dovlecei


Una dintre retetele mele preferate este cea de musaca. O prefer in diverse combinatii de legume si carne: cartofi, dovlecei, vinete, iar carnea fie porc, vita, pui, curcan sau amestec. Imi place cu mult sos de rosii, iar mai nou am testat-o si cu felii de Miez de Lapte deasupra.

Am facut musaca de dovlecei fiindca merge cel mai bine vara, cand este sezonul dovleceilor. Abia astept sa apara si vinetele romanesti, sa fac si o musaca de vinete. :)

Am folosit:
  • 3 dovlecei, 500 g carne tocata (amestec porc + vita), 1 ceapa mare, 2 catei de usturoi, 200 ml sos de rosii, piper macinat, sare, boia, cimbru, oregano, Miez de Lapte cu sare.

Am tocat ceapa marunt si am calit-o in putin ulei de masline. Am adaugat peste ea, condimentele si carnea tocata si am amestecat bine.

Am continuat sa le calesc la foc mic, apoi am pus 150 ml sos de rosii. Am adaugat si usturoiul maruntit.

Am lasat pe foc 15-20 de minute, pana cand a scazut putin sosul.

Dovleceii bine spalati i-am taiat rondele. 

Am uns o tava cu putin ulei de masline si am asezat in ea un strat de rondele de dovlecei.

Am pus amestecul de carne, am nivelat putin si am pus deasupra cel de-al doilea strat de rondele de dovlecel.

Am pus peste ei cei 50 ml sos de rosii ramas si felii de Miez de lapte.

Am introdus tava in cuptorul bine incins si am lasat aprox 45 de minute la foc mic spre mediu.

Am servit cu mare pofta, alaturi de castraveciori in otet sau gogosari in otet, dupa preferinta :)


Pofta buna si gatiti cu spor! O saptamana excelenta va doresc!

4 Response to "Musaca de dovlecei"

  1. Buna tare,am facut si eu recent;o zi minunata!!

    Danutza says:

    Multumesc! Mie imi place foarte mult, dar fac rar ca nu prea papa ai mei :)

    Pup :*

    Unknown says:

    Mmmm, ce mancarica buna!! Imi place dovleceii iar in musaca trebuie sa fie tare buni!

    Danutza says:

    Merci mult Paula! Si eu ador dovleceii, pregatiti in fel si chip :)

    Pupici :*

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru comentarii! Cele anonime si necivilizate nu sunt permise pe acest blog!

© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.