Cum se fac gogosile?


Gogosile sunt un dulce rapid si bun, economic si pe placul multor persoane. Cine nu adora mirosul gogosilor calde, pudrate cu mult zahar sau glazurate? Cine nu adora gogosile pufoase, gogosile umplute sau papanasii cu multa dulceata si smantana? Cred ca nimeni nu refuza macar sa guste dintr-o gogoasa...chiar daca are multe calorii :D

Gogosile (cele clasice) nu necesita multe ingrediente sofisticate si se fac foarte usor. Sunt accesibile chiar si pentru cei mai putin experimentati, fiindca nu au cum sa fie un esec daca se respecta toti pasii.

Se pot face fie de post, din aluat pentru paine, cu un plus de zahar si ceva arome, fie din aluat de cozonac, fie dintr-un aluat combinat (undeva intre paine si cozonac).

Putem insa alege si o reteta mai dificila putin cum este cea a papanasilor cu branza dulce in aluat sau putem alege gogosile cu lingura ... dintr-un aluat diferit de cel dospit.

Dar cel mai bine le vom aborda pe rand :)

Gogosile simple, de post, se fac foarte usor din faina (nu neaparat foarte alba, merge si de 650), apa calduta, drojdie, putin zahar, un praf de sare si esente.

La un kg de faina eu folosesc 20 g drojdie uscata sau 25 g drojdie proaspata, 3 linguri de zahar, 500 ml apa calduta, un praf de sare si diverse esente (lamaie, vanilie, rom, etc). Framant aluatul si il las cel putin o ora sa creasca, dupa care formez gogosile si le prajesc in ulei. 

Daca va plac umplute le puteti face cu gem sau dulceata, marmelada etc. Daca nu le vreti neaparat de post, se pot umple si cu branza sau ciocolata.

O alta reteta simpla de gogosi pe care imi place sa o fac, este cea a gogosilor cu iaurt (dar nu mai sunt de post).

Le pregatesc din aceleasi ingrediente de mai sus, la care adaug de obicei 100-150 g iaurt simplu si 2-3 linguri de ulei. Aluatul iese pufos si usor elastic. La fel ca si celelalte, se pot umple cu ce va doriti sau se consuma simple pudrate cu zahar.

O alta reteta care imi place foarte mult si pe care o prefer atunci cand vreau sa fac gogosi umplute este urmatoarea: la 750 g de faina pun 1 pahar de 250 ml apa calduta in care dizolv 20 g drojdie proaspata si cateva linguri de zahar. Dupa ce drojdia si zaharul se dizolva, le las in pahar sa formeze o mica ciuperca deasupra, apoi le pun peste faina si adaug in plus 1-2 oua, 100 g iaurt si esente, coaja de lamaie etc. Pun intotdeauna si vreo 2 linguri de ulei ca sa se desprinda aluatul usor de pe maini. 

Il las la dospit 1-2 ore, apoi intind aluatul pe masa si il tai. Pun pe o margine sau un colt umplutura (gem, ciocolata, branza) si inchid gogoasa aducand partea de aluat deasupra umpluturii.
 
Trebuie sa presam putin marginile ca sa nu iasa umplutura cand le prajim. Se incinge bine ulei si se prajesc pe ambele parti pana devin rumene. Este de preferat sa le scoatem pe un servet sa se absoarba grasimea.

In topul preferintelor mele sunt papanasii cu multa dulceata si smantana si gogosile cu branza.

Pentru papanasi reusiti avem nevoie de faina de mai buna calitate 1 kg, la care adaugam 400 gr branza dulce, 200 ml lapte dulce, 1 cub de 25 g de drojdie, esenta, 100 gr zahar, 3 linguri de ulei.

Branza dulce e de preferat sa fie fara prea mult zer. Optional se pot pune si 1-2 oua, dar eu ii fac de obicei fara ou si ies foarte buni.

Faina o cern bine intr-un bol si adaug peste ea drojdia dizolvata impreuna cu zaharul in laptele caldut. Pun esentele, apoi branza dulce si incep sa framant aluatul. Este un aluat mai lipicios datorita branzei. Adaug putin ulei ca sa il fac mai elastic.

Il las la crescut in jur de 1 ora fiindca e mult mai pufos daca are timp sa creasca. Papanasii nu-s musai cu gaura pe mijloc ci se pot modela pur si simplu rotunjori. Se prajesc in ulei.

Ii servim cu multa smantana si dulceata deasupra.

Gogosile cu branza sunt asemanatoare cu papanasii  la gust si aspect. Diferenta este ca sunt mai moi si ca nu le servim cu topping deasupra.

Reteta mea este urmatoarea: 400 g branza dulce o amestec cu zaharul (100 g) cu ajutorul unei linguri, apoi pun 2 oua
Dizolv 25 g drojdie in 50 ml lapte caldut si le adaug peste amestecul de branza si oua. Pun si zahar vanilat si esenta.
Compozitia este foarte moale, asa ca pun treptat 350-400 g faina. Daca este nevoie mai puteti adauga faina pana la consistenta dorita (adica un aluat mai tare). Las aluatul sa creasca 25-30 de minute la loc cald.

Cand e gata il intind pe masa si il decupez cu un pahar mare apoi fiecare cerc il decupez in mijloc cu un pahar mititel sau o forma. Gogosile vor arata ca cele americane (donuts).
Se prajesc tot in ulei, se scurg pe servet de hartie si se servesc cu zahar pudra deasupra.

Ultima reteta de gogosi este cea pe care eu o ador cel mai mult: gogosi cu lingura. Este o reteta rapida care nu necesita dospire si gogosile sunt nemaipomenit de moi si bune.

Pentru gogosile cu lingura, pufoase si rapide, folosesc 350 ml lapte batut (sau iaurt), 4-5 linguri de zahar, 2 oua, zahar vanilat, praf de copt, esente (rom, lamaie), 400-500 g faina. 
Dupa ce bat bine ouale impreuna cu zaharul intr-un bol, adaug laptele batut, esentele, zaharul vanilat. Mai amestec de cateva ori, apoi pun praful de copt si faina treptat pana obtin un aluat omogen si care curge usor de pe lingura.

Cu o lingura iau aluat si cu o lingurita imping compozitia din lingura in tigaia cu ulei incins.

Ele se umfla imediat si se rumenesc repede. Le intorc pe toate partile si cand sunt aurii le scot pe un servet pus pe farfurie. Ca sa nu fie prea imbibate de ulei.

Le servesc pudrate cu zahar, dar sunt super si cu dulceata sau diverse topping-uri. Se pot consuma si imbibate in sirop de miere cu scortisoara.
Ce faina folosesc: faina 000 sau 650 (Baneasa, Dobrogea, Boromir);
Ce drojdie folosesc: proaspata sau uscata (Pakmaya);
Ce praf de copt folosesc: Dr Oetker;
Ce ulei folosesc: de floarea soarelui;
Ce lapte/iaurt folosesc: lapte integral/ iaurt simplu;
Umplutura/ topping: gem, dulceata, ciocolata, branza dulce/ dulceata, smantana dulce, sirop de fructe, glazura de ciocolata, lamaie, etc.

Va invit sa vedeti mai multe poze in postarile mele de pe blog, in care am vorbit despre gogosi:



Pofta buna si gatiti cu spor!

10 Response to "Cum se fac gogosile?"

  1. Simona says:

    Si mie-mi plac tare mult gogosile.. Si simple, sau cu lapte, cu iaurt, cu branza, etc. sunt bune oricum :)

    Danutza says:

    Asa-i Simo, sunt bune oricum ...mai ales calde .... mmmm :D
    Pup :*

    Ils sont superbes tes beignets, je mangerais bien 2 ou 3

    Bisous

    Danutza says:

    Merci beaucoup, Beth! Bisous

    adnia says:

    cred ca toti suntem mancatori de gogosi, indiferent de tipul lor!

    Danutza says:

    Asa cred si eu :D
    Pup :*

    Ce de gogosele ai aici! N-as sti pe care s-o aleg. Poate din fiecare. Pup!

    Danutza says:

    Rita, sunt pe alese :) Si eu tot din fiecare as alege :D
    Pupici :*

    Cristina says:

    gogosi... din toate m-as infrupta!

    Danutza says:

    :D

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru comentarii! Cele anonime si necivilizate nu sunt permise pe acest blog!

© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.