Torturi incredibile










In urma cu ceva timp am primit un mail cu niste poze superbe ale unor torturi, care nu seamana a torturi!!! Sunt absolut minunate, asa ca m-am gandit sa va arat si voua aceste "minunatii".

In mail se specifica:

"Totul e comestibil ! Acestea sunt niste torturi ! Nu exista nicio parte din plastic sau alte materiale necomestibile ! Au fost facute de Zhanna din St. Petersburg."


Enjoy them!


Spaghetti a la Dana & Johnny 2




Zilele trecute iar am pregatit spaghete. Simplu, rapid si bun ... spaghetele te salveaza oricand nu ai timp pentru bucatareala.

Am facut acum spaghete cu sos de rosii si carne de porc, tot inventie Dana si Johnny:)

Am folosit (pentru 2 portii):
  • 300 gr spaghete, 1 ardei gras (rosu si mare), 250 gr sos de rosii, 5-6 catei de usturoi, 300 gr carne de porc, oregano, condimente pt porc, curry, sare, piper.
Am pus la fiert in apa cu sare spaghetele.
Ardeiul l-am taiat bucati mici. Peste el am adaugat usturoiul, condimentele si sosul de rosii.
Am lasat pe foc aproximativ 10 minute.

Carnea am taiat-o felii subtiri, ca pentru snitele, am condimentat-o bine, si am pus-o intr-un vas cu ulei si apa la prajit. Adaug din cand in cand putina apa, pana cand se fragezeste carnea complet. E o reteta pe care o stiu de la matusa mea, ea facea carnea asa ca garnitura pentru spaghete. Imi place foarte mult pentru ca iese frageda si nu absoarbe multa grasime ca la prajit.

Combinatia finala: spaghete + sos de rosii + carne = cina delicioasa!

Sa aveti pofta buna si spor la bucatareala!

Mini-tarte






Weekend-ul acesta am fost la Buzau, la parintii iubitului meu. Acolo, ca de obicei, viitoarea mama-soacra ne-a pregatit o multime de bunatati.
Una din "bunatatile" pe care le-a pregatit de aceasta data a fost pentru mine un preparat nou si mai ales super gustos. Eu nu am pregatit pana acum tarta, asa ca a fost tocmai potrivita reteta.

Trebuie sa specific din nou, nu am preparat eu aceasta reteta, insa am toate detaliile necesare despre ingrediente si modul de preparare. Am si cateva poze facute in fuga, dar trebuia sa "prezint marfa" totusi :)

Ingrediente:

Pt. aluat:
  • 250 gr margarina, 200 gr zahar pudra, 4 galbenusuri, 400-450 gr faina, 1 plic praf de copt.
Pt. crema:
  • 4 albusuri, 100 gr zahar pudra, nuci maruntite (noi am folosit nuca de cocos), 2 linguri cacao, zahar vanilat.
  • gem de gutui (sau orice alt tip de gem doriti si va place).
Margarina se freaca foarte bine cu zaharul (de preferat zahar pudra) pana se omogenizeaza. Se adauga apoi galbenusurile si praful de copt si se amesteca bine. Se pune apoi faina si se framanta coca pana devine omogena si pana capata consistenta necesara pentru a fi intinsa pe masa o foaie.

Crema se pregateste din cele 4 albusuri batute spuma peste care se pune zahar si cacao si se omogenizeaza cu mixerul. Se adauga apoi nuci maruntite sau nuca de cocos.

Coca se intinde pe masa sub forma unei foi subtiri din care taiem rondele si le asezam in formele de mini-tarte. Umplem apoi tartele cu gem si crema de nuci (noi am facut unele si sub forma de rulada). Le lasam in cuptor destul de putin pentru ca se coc foarte repede, aproximativ 20 de minute.
Se pudreaza la final cu zahar.

Sunt delicioase, perfecte pentru weekend cand vrem sa rontaim ceva bun.

Multumiri din nou bucatarului pentru reteta si pentru "bunatati" :)

Pofta buna!!!



Ciorba de fasole






Astazi am gatit ciorba de fasole. Nu mai pregatisem de mult ciorbita de fasole si aveam pofta.
Din pacate, din lipsa de timp, nu am reusit sa fotografiez decat rezultatul final.
Voi posta insa reteta in cele ce urmeaza si sper sa va fie de folos. Promit sa revin cu poze de la preparare data viitoare cand gatesc ciorba de fasole.

Am folosit:
  • 300 gr fasole, 2 morcovi, 2 cepe, 100 gr rosii in bulion, 200 gr pastrama de porc afumata, sare, piper, curry, tarhon, cimbru.
Fasolea am pus-o in apa cu o seara inainte. A doua zi (azi adica) am pus fasolea la fiert. Am schimbat apa de cateva ori. Cand a inceput sa fiarba mai bine am pus morcovul si ceapa tocate marunt.
Am calit pastrama de porc cateva minute impreuna cu sare, piper, curry, apoi am pus-o in ciorba.
Spre final, cand boabele de fasole erau fierte am pus rosiile cimbrul, sarea si tarhonul. Am mai lasat 15 minute pe foc.

A iesit o ciorbita foarte gustoasa. Am servit-o cu castraveciori in otet.
Era senzationala cu muraturi taranesti, dar de aceasta data nu am avut.

Pofta buna!

Inca un premiu



Aceste 2 premii le-am primit de la D-na Maria Elena.
Va multumesc din suflet pentru premii si pentru aprecieri!

Le voi darui mai departe tuturor celor pasionati de arta culinara.
Multi pupici!

Prajitura cu nuci si stafide















Astazi a fost o zi frumoasa si insorita in Bucuresti. Dupa o plimbare prin Cismigiu am ajuns acasa cam infometati. Si cum tot aveam pofta si de ceva dulce, am facut repede o prajitura delicioasa care sa ne potoleasca si pofta si foamea:)

Am folosit:
  • 2 oua, o cana de lapte (am folosit o cana mai mare de ceai, aproximativ 300 ml), o cana (aceeasi cana) ulei, o cana (aceeasi cana) zahar, esenta de vanilie si de lamaie, zahar vanilat, praf de copt, faina cat cuprinde compozitia, nuci si stafide (cantitatea dupa preferinte:)), glazura de ciocolata (optional).
La inceput, pentru compozitia lichida, am folosit un vas pentru mixer. Am amestecat timp de 5 minute ouale cu zaharul. Am adaugat apoi laptele si uleiul si am continuat sa amestec cu mixerul. Compozitia obtinuta am pus-o intr-un bol mare, am adaugat esentele, zaharul vanilat, praful de copt si apoi treptat faina. Am continuat sa amestec cu mixerul pana cand compozitia s-a omogenizat si la final am pus nucile maruntite si stafidele.

Am tinut prajitura in cuptor aproximativ 30 de minute la foc potrivit.

Dupa ce s-a racit am taiat-o si am glazurat-o cu ciocolata.

Super delicioasa! Pofta buna!

Mancare de primavara cu pui
















Nici nu va puteti imagina cat de mult ador ca e primavara si ca pot sa numesc majoritatea preparatelor in acest sezon "... de primavara". De fapt, avand in vedere ca folosesc pentru multe din preparate legume si verdeturi specifice anotimpului cred ca majoritatea isi merita denumirile.

De data aceasta am gatit o mancarica cu pui si multe legume, tocmai in "trend" cu sezonul.

Am folosit:
  • 5 bucati piept de pui, 3 dovlecei, 6 ciuperci, 1 morcov, 1 rosie, 1 ceapa, un fir ceapa verde, 1 ardei kapia, patrunjel, oregano, ienibahar, sare.
Am tocat intai ceapa rondele si am pus-o la calit. Dupa ce a devenit galbena am tocat pieptul in bucati de marime medie si l-am pus peste ceapa. Am adaugat apoi pe rand morcovii taiati rondele si ardeiul, lasand sa fiarba inabusit. Apoi ciupercile, dovleceii, ceapa verde si rosia. La final am pus si sare, patrunjel, condimente.

A iesit o mancare de primavara foarte usoara si gustoasa!

Pofta buna!

p.s: tot la categoria "cu umbreluta".
© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.